Poezii , fabule pentru copii

sandy_bell a scris:Nebunia si amorul

de: Grigore Alexandrescu

In niste fabule un poet scrie
Ca Nebunia si pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o campie,
In primavara vietii lor.

Stiti ca, copiii cu inlesnire
Gasesc sujeturi de neunire;
Ei dar odata se galcevira
Pentru o floare ce intalnira.

Striga Amorul in gura mare;
Cealalta, insa, minut cumplit!
Il izbi-ndata atat de tare,
Cat de lumina ea l-a lipsit.

Adanc copilul simti durere,
Ramanand astfel fara vedere.
Trista lui muma jalba porneste
L-al sau parinte, stapan ceresc:

Va razbunare, se tanguieste;
Cu ea toti zeii compatimesc.
Mars si Apolon, mai c-osebire,
Arata mumei a lor mahnire.

S-aduna sfatul cel fara moarte
Si hotarara in obstea lor
Ca Nebunia in veci sa poarte,
Sa carmuiasca pe orbu-Amor.

Aceasta dreapta, grea osandire.
Din ziua aceea lua-mplinire;
Din ziua aceea sunt impreuna,
Si Nebunia-l tine de mana.

sandy_bell a scris:Cainele si catelul

de: Grigore Alexandrescu
"Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urşii, leii şi alte câteva,
Care cred despre sine că preţuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Şi eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n ţări civilizate
Este egalitate.
Toate iau o schimbare şi lumea se ciopleşte,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăseşte.
Cât pentru mine unul, fieştecine ştie
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar şi cea mai proastă,
Câine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră."
Aşa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Căţelul Samurache, ce şedea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Şi că nu au mândrie, nici capricii deşarte,
S-apropie îndată
Să-şi arate iubirea ce are pentru ei:
"Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Şi sentimentul vostru îl cinstesc, fraţii mei."
- "Noi, fraţii tăi? răspunse Samson plin de mânie,
Noi, fraţii tăi, potaie!
O să-ţi dăm o bătaie
Care s-o pomeneşti.
Cunoşti tu cine suntem, şi ţi se cade ţie,
Lichea neruşinată, astfel să ne vorbeşti?"
- "Dar ziceaţi..." - "Şi ce-ţi pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria şi că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei."
Aceasta între noi adesea o vedem,
Şi numai cu cei mari egalitate vrem.

sandy_bell a scris:Toporul si padurea

de: Grigore Alexandrescu

Minuni in vremea noastra nu vaz a se mai face,
Dar ca vorbea odata lemne si dobitoace
Nu ramane-ndoiala; pentru ca de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.

Si caii lui Ahil, care proorocea,
Negresit ca au fost, de vreme ce-l tragea.
Intamplarea ce stiu si voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un batran pe care il cinstesc
Si care imi zicea
Ca si el o stia
De la stramosii lui,
Care stramosi ai lui ziceau si ei c-o stiu
De la un alt stramos, ce nu mai este viu
Si pe-ai carui stramosi, zau, nu pot sa vi-i spui.

Intr-o padure veche, in ce loc nu ne pasa,
Un taran se dusese sa-si ia lemne de casa.
Trebuie sa stiti, insa, si pot sa dau dovada,
Ca pe vremea aceea toporul n-avea coada.

Astfel se incep toate: vremea desavarsaste
Orice inventa omul si orice duhul naste.
Asa taranul nostru numai cu fieru-n mana
Incepu sa sluteasca padurea cea batrana.

Tufani, palteni, ghindarii se ingrozira foarte:
"Trista veste, prieteni, sa ne gatim de moarte,
Incepura sa zica, toporul e aproape!
In fundul unei sobe taranu-o sa ne-ngroape!"

- "E vreunul de-ai nostri cu ei sa le ajute?"
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Si care era singur ceva mai la o parte.
"Nu." - "Asa fiti in pace: asta data-avem parte;
Toporul si taranul alt n-o sa izbuteasca,
Decat sa osteneasca."

Stejaru-avu dreptate:
Dupa multa silinta, cercari indelungate,
Dand in dreapta si-n stanga, cu putina sporire,
Taranul se intoarse fara de izbutire.

Dar cand avu toporul o coada de lemn tare,
Puteti judeca singuri ce trista intamplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevarata,
Imi pare ca arata
Ca in fiece tara
Cele mai multe rele nu vin de pe afara,
Nu le aduc strainii, ci ni le face toate
Un pamantean de-ai nostri, o ruda sau un frate.