Sf. MARE MUCENIC GHEORGHE-PURTATORUL DE BIRUINTA

Scris de **elena** Vin Apr 23, 2010 2:01 am

Cine este Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe?
Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat creştineşti. Încă din fragedă copilărie, murind tatăl său, a fost crescut în frica lui Dumnezeu de către mama sa, care era din Palestina, unde avea domenii întinse. Îmbrăţişând cariera armelor, se distinse aşa de mult, încât a fost numit tribun al unui corp de armată (cum ar fi astăzi în armata română generalul cu trei stele, grad care se numeşte general-locotenent, sau cum a fost imediat după revoluţie – general de corp de armată).
Luptându-se vitejeşte în războaie, a fost mult iubit de împăratul Diocleţian şi numit comite şi în fine comandant şef al armatei (echivalentul astăzi a gradului de general cu patru stele în armata română, sau poate chiar mareşal, cum au fost cei trei mareşali ai armatei române: Alexandru Averescu, Constantin Prezan şi Ion Antonescu). În consiliul ce s-a ţinut pentru persecutarea creştinilor, Sfântul Gheorghe a combătut din răsputeri planurile împăratului, mărturisind vitejeşte pe Iisus Hristos. Împăratul era aşa de tulburat pentru purtarea sfântului, încât nu putea nici vorbi şi a făcut semn unui dregător pe nume Magnetie să răspundă lui Gheorghe. Acesta l-a chemat la sine şi l-a întrebat: Cine te-a îndemnat să vorbeşti cu atâta îndrăzneală? Sfântul Gheorghe a răspuns: Adevărul. Din întrebările şi răspunsurile ce urmară, s-a constata că este creştin şi gata în orice moment să pătimească pentru Iisus Hristos.

Însuşi Diocleţian încearcă prin cuvinte măgulitoare a-l atrage de la credinţa creştină, dar Sfântul a rămas statornic în hotărârea sa. După aceea a fost dus în temniţă şi supus torturilor celor mai grozave, punându-i o piatră mare pe piept, încât era să fie cu totul strivit. A doua zi înfăţişându-se împăratului cu pieptul turtit abia putea să vorbească, spre a-i dovedi că rămâne statornic în hotărârea sa. A fost apoi legat de o roată şi sfâşiat de fiarele ascuţite care treceau prin corpul său. Aceste chinuri, Sfântul Gheorghe le suferea cu mare răbdare, lăudând pe Dumnezeu cu mare glas, apoi numai în inima sa, fără să scoată măcar un suspin. Împăratul crezând că a murit, a plecat plin de bucurie la templul lui Apolos, iar Sfântul a fost dezlegat şi vindecat de rănile sale, prin puterea lui Dumnezeu, Care trimise un înger luminos ca să-l îmbărbăteze. Ostaşii mirându-se de cele ce au văzut, au alergat la împărat.

Mergând acolo Sfântul Gheorghe şi arătându-se lor cum era înainte, mulţi s-au minunat şi au crezut în Iisus Hristos, Care proslăveşte pe Sfinţii Săi. Însăşi, împărăteasa Alexandra (prăznuită pe 21 aprilie), văzând pe Mucenicul tămăduit prin minune, auzind şi de arătarea îngerească, a crezut şi a cunoscut adevărul. Împăratul a mai poruncit ca Gheorghe să fie îngropat într-o groapă cu var nestins, dar şi de aici a ieşit nevătămat. După aceea a poruncit să aducă nişte încălţăminte de fier, care să aibă piroane lungi, cu care fiind alungat, s-a rănit grozav la picioare, dar şi de data aceasta s-a vindecat.
A doua zi de faţă cu senatul şi toţi dregătorii a îndemnat pe Sfântul Gheorghe să jertfească idolilor, dar Sfântul, cu multă îndrăznelă mărturisind credinţa sa, a fost bătut cu vine de bou, până ce tot trupul său se făcu numai răni. Îndată după aceea vindecându-se şi stând cu faţa veselă în faţa lui Diocleţian, acesta a crezut că numai prin farmece se vindecă el aşa de curând. Deci porunci unui vrăjitor renumit Atanasie, ca să-l biruiască prin farmecele lui şi să-l omoare cu otravă. Pregătindu-i acesta otrava, Sfântul a luat-o cu bucurie, dar după un ceas, împăratul a văzut că Gheorghe a rămas nevătămat. După aceea, înviind un mort, mulţi au crezut, printre care şi vrăjitorul Atanasie.

Peste noapte i s-a arătat Domnul în vis şi l-a îmbărbătat, vestindu-i, că în curând va primi cununa muceniciei. Chemând apoi pe servitorul său i-a spus cele ce trebuia să facă după moartea lui. A doua zi Diocleţian încearcă a-l îndupleca cu cuvinte blânde, dar Sfântul ducându-se în temlul lui Apolon, prin rugăciunile sale a făcut de au căzut toţi idolii la pământ. Auzind de aceasta, împărăteasa Alexandra n-a mai putut tăinui credinţa sa şi alergând la locul unde se afla marele Gheorghe, a început a striga: “Dumnezeul lui Gheorghe ajută-mă că Tu eşti Unul Atotputernic”. După ce s-a potolit mânia poporului, văzând că toate încercările sale sunt zadarnice, împăratul Diocleţian a poruncit să-i taie capul Sfântului, cât şi Sfintei Alexandra – soţia sa. Ostaşii, târându-i la locul de osândă, împărăteasa şi-a dat sufletul pe cale, iar Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, după ce s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, mulţumindu-i pentru binefacerile primite, cu bucurie şi-a plecat capul ca să-i fie tăiat şi a primit cununa cea neveştejită a slavei în ziua de 23 aprilie, anul 296.

Fiind un aşa mare iubitor de Dumnezeu şi de Hristos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi după moarte a făcut minuni, căci nu degeaba în Vechiul Testament, Dumnezeu prin gura psalmistului a grăit: “Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israel” (PSALM 67,36).

În Ramel din Siria se zidea o biserică în cinstea Marelui Mucenic Gheorghe. Nefiind pietre potrivite în partea locului pentru stâlpi, le aduceau de la mare depărtare. O văduvă cumpărând şi ea un stâlp, ruga pe unul mai bogat, care luase câţiva stîlpi, ca să ia şi stâlpul ei în corabie, dar acela nevoind, văduva s-a întristat foarte. În vis a văzut pe Gheorghe, care o mângâia şi scriind cu mâna sa pe stâlp, a arătat şi locul unde trebuia să fie pus. Deşteptându-se văduva, nu a mai văzut stâlpul şi ducându-se acasă, l-a văzut în dreapta bisericii. Toţi au cunoscut minunea aceasta şi lăudau pe Sfântul Gheorghe, cerând iertare cel ce a cumpărat mai mulţi stâlpi şi nu a vrut să-l ia în corabie şi pe al văduvei.

În aceeaşi biserică, venind un saracin, a voit să tragă cu o săgeată asupra Sfântului Gheorghe, dar săgeata zburând în sus şi căzând, l-a rănit foarte rău la mână şi nu s-a putut tămădui, până ce nu l-a dus pe Sfântul Gheorghe în casa sa şi crezând in Hristos, a primit cununa muceniciei.

În Insula Meletin, Sfântul Gheorghe a adus pe un tânăr şi l-a dat maicii sale, după ce a fost robit de turci şi dus în Insula Creta. Asemenea a a vut loc o minune şi în Insula Cipru cu fiul unui preot, care a fost răpit de la stăpânul său şi dus înaintea tatălui care slujea Sfânta Liturghie.

Un tânăr pe nume Gheorghe, fiind luat rob de bulgari, a fost eliberat şi dus la părinţii săi. Un copil a dus o plăcintă la biserică, iar nişte negustori mâncând-o, n-au putut scăpa până ce n-au plătit-o în monedă de aur, care apoi a fost folosită la renovarea bisericii.

În Beirut a ucis un balaur şi a adus la credinţă ca la 25.000 de închinători la idoli. Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe este cinstit în Biserica Ortodoxă şi chiar Catolică, ca unul dintre cei mai iluştri martiri ai lui Iisus Hristos. Într-adevăr că şi astăzi Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe se cinsteşte în mod deosebit la noi românii ca şi ocrotitor al oştirii, mai ales al Forţelor Terestre Române din Armata Română, care are în componenţa ei trei mari structuri, fiecare având câte un sfânt ocrotitor, astfel:
-Forţele Terestre Române, având ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, el fiind luptător în armata terestră a Imperiului Roman;
-Forţele Aeriene Române, care au ca ocrotitor pe Sfântul Prooroc Ilie Tezviteanul, în amitirea înălţătii lui la cer într-un car de foc;
-Forţele Navale Române, care au ca ocrotitoare chiar pe Maica Domnului, în amintirea faptului că ea a călătorit pe mare în Insula Cipru, făcându-i o vizită lui Lazăr, prietenul Mântuitorului, care a fost episcop al oraşului Chition din Insula Cipru, în acea călătorie încreştinând pe locuitorii de pe muntele Ascalon (Atosul de astăzi).

Ocrotitor al oştirii era considerat şi pe timpul marelui Ştefan, domnitorul Moldovei, care purta în fruntea oştirii steagul sfânt al marelui mucenic Gheorghe şi ieşea mai totdeauna biruitor la luptă. Acestea sunt câteva argumente pentru care Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este atât de venerat în evlavia ortodoxă în general şi în cea româneasca în special.

El este un sfânt demnitar şi militar. Demnitarii noştri ar trebui să-l mai studieze şi să conducă ţara creştineşte, eliminând din legislaţie toate legile anticreştine care dăunează puternic sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a poporului nostru. Atât ei, cât şi noi, ar trebui să medităm asupra cuvintelor Sfântului Apostol Pavel care zice: “Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? (1 CORINTENI 6,2). Ce putem înţelege din aceste cuvinte?
-1. toţi militarii şi demnitarii, la a doua venire a Domnului, vor fi acuzaţi sau apăraţi de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care a fost un demnitar militar, pus să distrugă creştinismul, dar el l-a apărat, dându-şi viaţa în chinuri grele pentru credinţa creştină;
-2. actualii demnitari români să aibă grijă să nu voteze şi nici să promulge legi anticreştine, căci pentru păcatele conducătorilor, Dumnezeu pedepseşte întregul popor (2 REGI 24);
-3. cei care-i poartă numele, dacă vor avea o viaţă creştinească, Sfântul Gheorghe îi va apăra la Judecată, iar pe cei care-i vor face numele de ruşine, îi va acuza.

Bunul Dumnezeu să ne ajute ca să fim alături de Sfântul şi Marele Mucenic Gheorghe la a doua venire a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. AMIN.