Ambitiile parintilor, ambitiile copiilor

Exista expresii pe care le auzim des: "E ambitios", "Ii lipseste ambitia", "Nu are nicio ambitie", "Si-a pus ambitia".

Avem in minte fie o dorinta arzatoare, irezistibila de a face ceva, fie o dorinta de a intrece pe cineva. De multe ori, ambitia ajunge sa fie inversunare, cand niciun pret nu este prea mic pentru a obtine rezultatul dorit.
Ambitia este cultivata din frageda copilarie, adultii ii incurajeaza pe cei mici sa isi propuna diferite scopuri si sa lupte pentru atingerea lor. Uneori este legata de perseverenta, chiar de rabdare, de concentrarea pe un anumit obiectiv, pe disciplina de a termina ce ai inceput sau pe ideea de castig, de intrecere, de competitie, de concurenta. Asa se formeaza ambitiile celor mici izvorate din ale adultilor din jurul lor.

Alteori insa aceste ambitii sunt prea mari. La origine sunt intr-adevar asa cum am spus, venite de la adulti dar devin ale copiilor si problema apare atunci cand depasesc posiblitaatile de realizare ale obiectivelor. Sa-ti propui mai mult decat poti face - iata una dintre marile surse de tensiune pentru ca aduce mereu in fata imposibilitatea de a realiza ceva, frustrarea.

Pentru a evita acest lucru ar trebui sa ne cunoastem foarte bine posibilitatile cat si pe cele ale copiilor nostri. Lucru deloc usor dat fiind faptul ca o mare contributie o au starile afective si sentimentele. Adesea ne facem o imagine despre cineva care nu este in concordanta cu posibilitatile lui reale, cu talentele sau aptitudinile lui ci este doar legata de dorintele noastre. Cu copiii si adolescentii acest lucru se intampla foarte des.

Parintii dar si bunicii, educatorii si profesorii au anumite dorinte pe care le proiecteaza asupra copiilor. Ar vrea sa faca ceva anume si, din pacate, copilul din fata lor, cu caracteristicile lui reale, cu propriile lui dorinte, capacitati nu are nimic de spus.

Intalnim mame care "vor" ca micutul lor sa devina muzician, pictor, inginer, medic, actor, fotbalist, informatician, profesor universitar, sa castige mult, sa aiba o casa mare, sa aiba o sotie gospodina si cate si mai cate, inca de la o varsta cand cel mic nu stie nici cum il cheama. Este ambitia mamei si ea nu tine cont de cum vor evolua lucrurile, cum va deveni copilul ei, daca si el isi va dori tot ce-ti doreste ea pentru el etc.

Atunci cand aceste dorinte se transforma in ambitii, apare o traire speciala si o energie in plus pusa in joc. Am putea spune ca apare o miza. Adultii nu-si dau seama de cum simte copilul aceasta presiune si nici cat de mare este miza. Copilul nu reuseste sa "scape" de ceea ce este pus sa faca si, desi poate fi un lucru placut, tensiunea il va face de nesuportat. Se intampla de multe ori cu diferite materii de la scoala dar si cu activitati extrascolare sau pur si simplu cu rezultatele pe care adultii i le pretind.

Alteori si copilul ajunge sa se ambitioneze, fie pentru a obtine cu tot dinadinsul ceva, sfidandu-si posibilitatile sau capacitatea de efort, fie pentru a demonstra ceva cuiva, pentru a nu se lasa mai prejos, pentru a satisface dorinta cuiva. Astfel de copii intalnim de la gradinita pana dupa facultate, care depun mult efort pentru o activitate din care nu obtin o satisfactie personala. Cele mai izbitoare sunt cazurile de adolescenti care se trezesc ca fac un lucru care nu le place sau ca si-ar dori sa faca cu totul altceva.

A face ceva doar din ambitie, a avea mereu nevoie sa faci anume lucruri pentru a-ti demonstra ca le poti face, a vrea sa arati mereu cuiva de ce esti in stare duce la o mare satisfactie pe moment si la dezamagire, zadarnicie, neimplinire sau senzatie de inutilitate in timp.

"Am facut asta ca sa-i multumesc pe ai mei", "N-am facut facultatea asta pentru mine ci pentru ca sa-i fac placere tatalui meu", "Am vrut mereu sa-i demonstrez sotului meu ca pot castiga mai mult ca el" si multe altele, ne duc mai aproape de pericolul de a face altceva decat poti, decat iti doresti, decat vrei.

interesant articolul.... si ... mare dreptate are psihologul asta... mai ales cu ultimul alineat ...

Conditia indispensabila a implinirii copilului este sentimentul de a fi in securitate si iubit.
El trebuie sa simta ca i se ofera tandrete consecventa, ca se accepta rezultatele de la scoala si caracterul sau.
Daca parintii scolarului mic dau dovada de intelegere, tin pasul cu achizitiile lui, il incurajeaza cu afectiune si ii atribuie progresiv independenta, vor constata ca el va accepta cu usurinta normele de disciplina ale procesului de invatamant.

La scolarul mic este inca foarte pronuntata dorinta de a fi pe placul celor mari.
Ambitiile parintilor pentru copilul lor trebuie sa fie in limite rezonabile, pentru a nu-i cere mai mult decat ii permite nivelul lui intelectual. Solicitarile la care el nu face fata ii dau un sentiment de insecuritate.
Criticile aspre, pisalogeala, batjocora, comparatiile defavorabile sau pedepsele nu stimuleaza pe copil in a invata.
Pe de alta parte, se vor evita laudele excesive care pot duce la teama de esec.
Trebuie sa se cultive la scolar bucuria de a invata, de a descoperi, de a crea.
Aceasta trasatura exista in el, a exersat-o in primii 6 ani ai copilariei sub forma jocului.

Copilul trebuie "invatat sa invete" .
Dincolo de a deprinde sa citeasca si sa socoteasca, a invata inseamna sa aiba o activitate dirijata, sa amane satisfactia poropriilor dorinte si sa lucreze pentru scopuri mai indepartate.

Copilul trebuie sa invete sa fie perseverent, sa capete gustul lucrului bine facut.
Va fi incurajat sa incerce mereu si sa repete, ajutat de parinti in mod discret, pentru a evita insuccesul.
Pe masura ce se desavarseste maturatia, scolarul va dobandi gandirea logica, va invata sa aprofundeze un subiect, sa stabileasca analogii, diferente, cauze se efecte, sa caute explicatii.
Va devenii capabil sa gandeasca critic despre ceea ce citeste sau vede in jur, despre ceea ce spun si fac parintii.
In aceasta perioada parintii se vor abtine de a-l trata de sus, prea autoritar, de a-l culpabiliza pentru orice insucces.
In raporturile dintre parinti si copii este bine sa fie un "dialog" permanent, adesea de la egal la egal.
Asemenea relatii se rasfrang favorabil asupra atmosferi din familie cat si asupra randamentului scolar.

Copiii din familii bine inchegate si cun un nivel intelectual corespunzator invata mai bine decat colegii cu aceeasi dotare intelectuala dar care provin din familii "cu probleme".


Dintre factorii care influenteaza randamentul scolar :
-armonia dintre membrii familiei
-familia sa impartaseasca si sa traiasca atat "necazurile" cat si satisfactiile copilului
-interesul familiei pentru instructia scolara
-sa fie accesibil, direct si natural in discutiile cu copilul
-in orice discutie cu scolarul, respectiv adolescentul, sa accepte "dialogul" si sa aiba curajul sa recunoasca eventualele greseli
-prin fapte sa constituie un exemplu pentru scolar si/sau adolescent
-sa se evite contradictiile dintre parinti in problemele copiilor


In masura in care este posibil se va asigura copilului o camera sau un loc unde sa-si aseze cartile si sa-si faca lectiile in liniste.
Copilul va fi indemnat sa-si faca lectiile intr-un anumit interval de timp pentru a se putea dedica si altor ocupatii pentru a se plimba sau pentru a ajuta in gospodarie.


Randamentul scolar nu e intodeauna egal cu gradul de inzestrare a copilului.
Un copil inteligent , dar nefericit, lucreaza greu la scoala.
Lenea se poate intalni la copiii care "prind prea usor" si care nu mai cred ca este nevoie sa invete, ea poate fi insa si o trasatura de caracter, rezultatul influentei unor colegi sau lipsei de stimulare din familie.

Dificultatile scolare :
Sunt consecintele fie unui handicap fizic, fie ale unor dezordini afective.
Handicapurile fizice care impiedica scolarizarea sunt numeroase.
Dintre acestea amintim: debilitarea mintala, instabilitatea psihomotorie, insuficienta auditiva.
Tulburarile afective pot exista intr-un ansamblu de tulburari de comportament.
Ele se pot coexista ca o motivatie reactionala la un copil care prezinta unul din handicapurile precedente.
Opozitia fata de scoala se manifesta prin dezinteres prin lentoare la lucru, prin scris de mantuiala, caiete prost intretinute si mazgalite cu pete de cerneala, prin teme nefacute sau neterminate.


Cateva dintre numeroasele probleme afective ce pot duce la esec scolar :
-atitudini educative contradictorii, incoerente, varabile la parinti, lipsa de unitate de vederi sau inconsecventa
-neantelegeri grave in familie cu parasirea brusca a caminului de catre unul din parinti
-preocuparea inegala a celor doi parinti, unul autoritar, posesiv, celalalt sters, depreciat
-o gelozie fata de o saora sau un frate
-schimbarea frecventa a scolilor
-lipsa de preocupare a familiei pentru carti si ocazii de a se instrui, societatea de copii cu care-si petrece timpul liber


:doctor: :doctor: :doctor:

rabdarea e de aur.....

foarte interesante articolele ..... insa eu nu cred ca trebuie facut ceva doar din ambitie .... desi si eu am facut! .... cert este ca nu trebuie sa demonstrezi nimic nimanui .... important este sa faci ceea ce iti place si ce iti doresti in viata

FOARTE ADEVARAT Adriana!

la capitolul ambitie...Alex al meu seamana foarte mult cu tati al lui, desi uneori au ambitii prostesti

Ambitia trebuie sa fie pentru a ne demonstra noua insine ca putem...sa facem fata problemelor,sa reusim ce ne propunem in viata.Altfel,intervine comoditatea si neimpliniri.

ambitia trebuie luat ca ceva bun nu incapatanare ca sa ai dreptate..

teodoraion a scris:ambitia trebuie luat ca ceva bun nu incapatanare ca sa ai dreptate..

la Alex al meu deocamdata ambitia este incapatanare si el si tatal sau is caposi rau de tot si au ambitii sa ma scoata din minti pe mine

foarte bine spus Geany...imi place..asa este,,ambitie ptr noi!!...ptr a evolua....

Da,la asta m-am referit nu la cea prosteasca,aia nu mai e ambitie

deci sa va spun ceva, astazi de dimineata ma dus emil la servici si trebuia sa il imbrace pe gabi ..... gabi tipa sai dea drumu la desene, emil ca nui da drumu ca trebuie sa il imbrace sa plecam ,,,,, gabi tipa ....vreau desene .....emil... nu ........ au tinut-o asa 10 minute de pe ceas ..... si pana la urma i-a dat drumu la desene ca nu se mai putea de urlete ..... si in general gabi face totul in ambitie, cand isi propune ceva nu renunta pana nu obtne..... gaseste diferite metode de a obtine ce vrea

copii sunt mai hambitiosi decat cei mari nu se lasa pana nu reusesc ce-si propun

da..la cei mici ..e vorba de impunere,nu concep sa nu iasa ca ei...cred ca e si ptr ca le-a mers in repetate randuri,,,ei castigand prin manifestari mai sus precizate,si altele ,si mai rele,...si parintele cedeaza dupa ce inainte fusese ferm....asa singuri isi submineaza autoritatea...si stirbesc fermitatea

Sandy,tu reusesti sa te impui si sa nu cedezi in fata lui,eu de obicei cedez
stiu si eu cum este dar nu reusesc intotdeauna desi stiu caci cateodata daca cedez nu e bine

da maria si sa sti ca se vede asta , cristi este un baietel foarte ascultator ..... felicitari inca o data sandy pentrumodul in care l-ati crescut!

ei are si el pe ale lui Adriana...

si ai mei sunt cuminti,mai ales intre oamenii,dar acasa mai fac si prostii

ei e bine Maria..eu daca am musafiri...mama mama,,ce bucuros e,,incat isi da in petec...se suie in capul lor..bineinteles dupa ce si ei...il antreneaza..apoi nah..mai scapa de el...?nu..

fetelor va rog sa ma scuzati,eu v-am dat niste sfaturi si cred ca am spus-o prea plastic...