Mamici cochete
Bine ati venit pe forumul Mamicilor cochete. Pentru a face parte din echipa noastra
va asteptam sa va inregistrati. O zi excelenta!

Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

Mamici cochete
Bine ati venit pe forumul Mamicilor cochete. Pentru a face parte din echipa noastra
va asteptam sa va inregistrati. O zi excelenta!
Mamici cochete
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Contact administrator
Adriana



Teodoraion Maria



Conectare

Mi-am uitat parola

Ultimele subiecte
» La o cafea intre prietene (5)
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptySam Aug 17, 2019 5:12 pm Scris de DaNuTzA

» cum slabim?
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptyMier Sept 04, 2013 6:51 pm Scris de adriana

» Sarbatoritii lunii septembrie
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptyMier Sept 04, 2013 6:48 pm Scris de adriana

» Vizitatori - parerea voastra este importanta pentru noi!
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptyMier Sept 04, 2013 6:45 pm Scris de adriana

» Stirea zilei(3)
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptyMier Sept 04, 2013 6:44 pm Scris de adriana

» Ce ii lipseste forumului mamici cochete
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptyMier Sept 04, 2013 6:40 pm Scris de adriana

» Soacra -soacra poama acra..(3)
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptyMier Sept 04, 2013 6:39 pm Scris de adriana

» HOROSCOP ZILNIC
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptyMier Sept 04, 2013 2:00 pm Scris de anka9mai

» Cuvinte din 3 litere!
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna EmptyMier Sept 04, 2013 3:44 am Scris de DaNuTzA

CEAS

clock-desktop.com
Calendar
Cine este conectat?
În total sunt 14 utilizatori conectați: 0 Înregistrați, 0 Invizibil și 14 Vizitatori :: 1 Motor de căutare

Nici unul

Recordul de utilizatori conectați a fost de 221, Joi Mar 17, 2011 5:28 pm
Prognoza meteo
Meteo Bucuresti
www.weatheradd.com Starea vremii in Timisoara
Weatheradd.com Prognoza meteo Brasov
Weatheradd.com
Parteneri
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 2466r05Ady.Biju

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 288ccj4maria-fotomaria.blogspot.com



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 2quni4z hmshop.wordpress.com



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Wkpzltartizele.blogspot.com



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Eje7f6miriamknittedstuff.blogspot



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Kaqpztbratari magice



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 69m8w9 Shop/candles



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 25h2tfs art3lier.blogspot.com



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 2z9hzjkcadouri-handmade.ro



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Fko6mqcarteacopiilor.ro



Imagine gazduita de servimg.comvicovia.ro



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 2moa4jsbiosens.ro



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna W8p5ip bijuterii-eoti.blogspot.com



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 2ef53k2reginamaria.ro



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 2eyclg9 organicbaby.ro



mastercostymastercosty.blogspot.com



Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 52cm4kmagazinuldebrazi.ro




Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

+16
mofturaki
adriana
muraru raluca
roxanik
sandy
buburuza
amalia-carmen
macoveianca
theodora
paul_A
mona_mami
Maria
teodoraion
celina74
elena
STEF30IASI
20 participanți

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de STEF30IASI Joi Noi 12, 2009 12:08 am

TOBA

Cantităţi:
capul de porc (fără creier) împreună cu limba, inima, rinichii, stomacul bine spălat şi curăţat, şorici, 2 foi de dafin, sare, piper, 2-3 boabe de ienibahar

Înainte de a fi puse la fiert, toate bucăţile de carne şi şoricul se spală foarte bine; dacă e nevoie, se ţin puţin în apă caldă şi se răzuiesc cu cuţitul în aşa fel încât să capete un aspect plăcut.
Capul tăiat în bucăţi de mărime potrivită, şoricul, limba întreagă, inima şi rinichii se pun la fiert în apă rece împreună cu foile de dafin şi sare.
Se fierb pe jumătate, după care se scot şi se lasă să se răcorească
Apoi se dezosează şi se taie în felii potrivit de lungi şi degroase (inima şi rinichii în felii mai mari); limba, curăţată de piele, se lasă întreagă.
În stomacul bine spălat şi răzuit pe dinăuntru, sărat şi piperat, se alternează bucăţile de carne în funcţie de mărime şi de gust, peste fiecare strat punându-se un praf de piper şi foarte puţin ienibahar (în exces, el amăreşte compoziţia).
Limba se pune întreagă în lungul stomacului, iar celelalte bucăţi în evantai, având grijă să se pună porţiuni mai groase de la căpăţână printre ele.
De aşezarea componetelor depinde aspectul tobei la tăiere.
Dupa ce s-a umplut, stomacul se coase la capete şi se pune la fiert în apa în care a fiert carnea.
Toba se înţeapă cu o furculiţă sau cu o andrea în câteva puncte şi se lasă la fiert trei-patru ore, după care se scoate şi se pune caldă sub teasc.
Se serveşte rece, ca gustare , tăiată în felii nu prea groase, cu lămâie, muştar sau murături.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


CARNATI DE PORC

Cantităţi: 1 kg de carne de porc, 150 g slănină, 1 căpăţână de usturoi, 30 g sare, 1/2 linguriţă piper, 1 vârf de cuţit mirodenii pentru cârnaţi, intestine de porc.

Se trec de două-trei ori prin maşina de tocat carne grasă de la gâtul porcului, pulpă şi muşchi în părţi egale.
Se adaugă bucăţile mici de slănină tocată, usturoi pisat, sare, piper, mirodenii.
Se frământă totul bine, adăugând şi puţină zeamă de carne.
Se ataşează la maşina de tocat tubul special pentru umplut cârnaţi.
Intestinele, bine curăţate şi spălate, se umplu cu compoziţia încet şi nu prea îndesat, ca să nu se spargă.
Cârnaţii se servesc proaspeţi, prăjiţi în untură, dar se pot de asemenea zvânta şi afuma.

POFTA MARE SI BUNA !!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


CALTABOSI

Cantităţi:
Inima, plămânul, splina porcului, mure de la gâtul porcului, 500 g orez, sare, piper, ienibahar, 2 cepe, 150 g usturoi, intestine de porc.

Se fierb măruntaiele în apă rece cu sare.
Între timp, se spală orezul şi se pune la fiert atâta cât să se înmoaie, fără să înflorească. Măruntaiele fierte se scurg, se lasă să se răcească şi se taie mărunt cu cuţitul, după care se amestecă cu orezul şi cu cele două cepe călite în untură.
Compoziţia se potriveşte de sare şi piper, i se adaugă un praf de ienibahar şi se amestecă pana devine omogenă.
Intestinele, bine spălate cu apa rece şi curăţate cu muchia cuţitului, se umplu cu tocătură, se leagă la capete, se înţeapă ca să nu plesnească în timp ce fierb şi se dau la foc potrivit în apă în care au fiert măruntaiele.
Când sunt gata, caltaboşii se scot şi se scurg. Se pot servi ca atare sau prăjiţi în untură, calzi, cu hrean sau cu muştar.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


JAMBON

Cantităţi: 1 pulpă de porc (5 kg), 400 g sare, 12 g silitră, 10 boabe piper, 2 boabe ienibahar, 2 căpăţâni usturoi, 50 ml oţet, 750 ml vin sec, 2 foi dafin

Se tăvăleşte carnea prin sare şi se pune într-un vas încăpător la răcoare (de preferinţă într-o cameră rece, nu la frigider şi în nici un caz la congelator) laolaltă cu boabele de piper şi, ienibahar, cu usturoiul curăţat şi tăiat, oţetul îndoit cu apă, vinul şi foile de dafin.
Silitra se presară deasupra.
Timp de zece zile, carnea se întoarce din când în când în sos, după care se scoate din vas şi se atârnă la zvântat o zi.
Apoi se pune la afumat trei-patru zile, după care se poate păstra la rece sau se poate fierbe în apă cu puţină sare până când se înmoaie.
Se lasă să se răcorească în apa în care a fiert.
Se scoate osul, se scurge bine carnea şi se pune la presă între două capace de lemn (peste cel de deasupra se aşează o greutate) până se răceşte bine şi se întăreşte. Jambonul se serveşte tăiat în feliuţe subţiri, ca gustare.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


PIFTIE DE PORC ( RACITURA )

Cantităţi:
4 picioare porc, 1 rasol, 2 urechi porc, 200 g şorici, 6 l apă; 2 cepe, 1 morcov(mic), 1 păstârnac, 1 rădăcină pătrunjel, 3 căpăţâni usturoi, 1 ardei, 5-6 boabe piper, sare

Picioarele, urechile şi şoricul se opăresc, se pârlesc, se rad cu cuţitul şi se spală în mai multe ape călduţe până rămân perfect curate.
Se pun la fiert, împreună cu rasolul, în apă rece sau sare.
Când apa dă în clocot, se strânge cu atenţie spuma care se ridică deasupra.
Se adaugă zarzavaturile întregi, boabele de piper şi o căpăţână de usturoi întreagă, cu mustăţile tăiate şi bine spălată.
Se fierbe la foc foarte domol, fără să se mai adauge apă până când carnea se desprinde de pe oase.
Daca focul e iute, piftia îşi pierde transparenţa.
Când carnea se desprinde de pe oase, înseamnă că piftia a căpătat consistenţa necesară pentru a se coagula.
Pentru mai multă siguranţă, se pun totuşi câteva picături de lichid pe o farfurioară care se dă la rece.
Dacă zeama se întăreşte, înseamnă că se poate opri focul; dacă nu, se continuă fierberea, tot la foc foarte încet, până când picăturile de lichid se coagulează la rece.
Când este gata, se dă la rece până a doua zi, când se degresează luând de deasupra, cu lingura, stratul de grăsime indigest şi neaspectuos.
Se încălzeşte până ce se lichefiază, se scot bucăţile de carne, se dezosează şi se aşează pe fundul unor vase adânci (tăvi smălţuite, castroane de sticlă sau de ceramică, farfurii adânci).
Deasupra se toarnaă zeama de carne trecută printr-o strecurătoare deasă.
Când e aproape rece, se adaugă o căpăţână sau două (după gust) de usturoi pisat.
Se dă totul la rece (la fridiger, nu la congelator sau afară, în ger, ca să nu îngheţe).
Piftia se serveşte tăiată în cuburi de mărime potrivită, cu murături, cu lămâie sau cu muştar.

POFTA BUNA SI MARE !!!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


CAP DE PORC CU USTUROI

Ingrediente:
Un cap de porc curatat bine, usturoi 1 capatana, piper boabe, 1 foaie dafin, sare , condimente
Preparare: Capul se pune la fiert cu sare, piper boabe, foaia de dafin,catei de usturoi vreo 6-7, delikat.
Dupa ce a fiert capul, se scot oasele, se sareaza si se presara cu boia din abundenta.
Se piseaza 5 catei de usturoi care se freaca bine cu sare si ulei pana se ingroasa ca o maioneza, se pune apa sa-l subtiem si-l turnam peste capul codimentat.
Se da la rece ptr. cateva ore sa se patrunda bine.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


CIOLAN AFUMAT CU USTUROI

Ingrediente:
1 bucata ciolan partea de sus , sare , piper boabe, foi de dafin, 1 capatana usturoi ( ptr. fiert ) si un pic de delikat la apa in care fierbe ciolanul , 3 catei de usturoi , ulei ptr. a freca usturoiul , crema gulyas sau boia

Preparare:
Se pune ciolanul la fiert impreuna cu piperul, foaia de dafin, capatana de usturoi in kukta (oala cu presiune)aproximativ 1 1/2 ora.
Oasele din interiorul ciolanului trebuie sa iasa usor, atunci este fiert bine.
Se piseaza marunt cele 3 catei de usturoi se pune sare si cu un pic de ulei il frecam sa se ingroase ca o maioneza.
Punem apoi in el un strop de cream de gulyas sau 1 lingurita mica de boia.
Dupa ce am dezosat ciolanul il taiem in asa fel incat sa se desfasoare un pic si apoi il ungem cu usturoiul preparat.
Il rulam strans intr-o folie si il lasam la rece 1-2 h.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:
avatar
STEF30IASI
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 46

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de STEF30IASI Joi Noi 12, 2009 12:39 am

CIORBA , CU , CARNATI AFUMATI

Ingrediente:
500 g de carnaţi afumaţi, o ceapă, o varză acră, 2-3 morcovi, o rădăcină de pătrunjel, mărar, cimbru, bulion sau zeamă de varză.

Preparare:
Morcovii şi pătrunjelul se curăţă, se spală, se taie cuburi şi se pun la fiert.
Se adaugă ceapa curăţată si taiată marunt si cârnaţii taiaţi felii sau bucăţi.
Când au început să clocotească, se pune varza taiată fideluţă, mărar şi cimbru.
Dacă mai e cazul, se acreşte ciorba cu bulion sau cu zeamă de varză.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


CIORBA DE OASE DE PORC

Ingrediente:
oase de porc, 1 morcov, 1 ceapă, 1 ţelină, 1 păstârnac, 1 legatură pătrunjel, 1 cescuţă cu orez, 1/2 litru zeamă de varză, leuştean, sare după gust.

Preparare:
Se spală oasele şi se pun la fiert în 2 litri apă.
Se scoate spuma şi se lasă sa fiarbă la foc moale ca să obţină o ciorbă limpede.
Se adaugă zarzavatul tăiat ca fideluţa, sarea şi o cescuţă cu orez spălat.
Când zarzavatul şi orezul sunt fierte, se acreşte ciorba cu zeama de varză clocotită si se adaugă leuşteanul tocat.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


COTLET IN VIN ALB

Ingrediente:
cotlet de porc cu os taiat felii, usturoi, piper, sare, boia de ardei (dulce sau iute dupa gust), vin alb sec

Preparare:
Cotletul taiat felii se sareaza, se pipereza, se presara cu boia de ardei si apoi se unge cu pasta de usturoi (usturoi strivit in prealabil).
Se aseaza feliile una peste alta si se lasa la rece pina pe a doua zi (10-12 ore minimum). Apoi se aseaza bine intr-o cratita, se toarna vinul pina ce il acopera si se pune la fiert la foc mic sub capac.
Daca in timp ce fierbe scade se mai adauga vin.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


COTLETE DE PORC CU SMANTANA

Ingrediente:
4 cotlete de porc, taiate de 2 cm grosime, 30 g slanina afumata, 50 g ceapa, 100 ml vin alb, 100 ml smantana, lamiie, sare.

Preparare:
Slanina taiata marunt se prajeste intr-o tigaita, la foc mic, pina cind se rumeneste putin. Se ia de pe foc, adaugindu-se ceapa rasa prin razatoarea cu gauri mici; se amesteca un minut (fara sa se mai puna pe foc), adaugind repede un virf de lingurita de boia dulce de ardei si amestecind de 2-3 ori.
Se stinge cu vinul si 3-4 linguri cu apa si se lasa sa fiarba 5 minute ca sa se moaie ceapa, potrivindu-se gustul cu sare, zeama de lamiie si piper.
Apoi, tigaita se ia de pe foc si sosul se amesteca imediat cu smintina care a fost batuta bine.
Nu se mai fierbe, pastrindu-se pe un vas cu apa fierbinte.
Cotletele, nebatute si nesarate, unse cu untdelemn, se prajesc intr-o tigaie care a fost infierbintata inainte fara grasime.
Cotletele se prajesc in tigaia fara grasime, numai cu 20 minute inainte de servire, cite 10 minute pe fiecare parte, pina cind se rumenesc putin.
Cotletele se asaza imediat pe platou, turnindu-se sosul deasupra.
Se servesc cu garnitura de orez, macaroane sau cu piure de cartofi si salate.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


COTLETE DE PORC CU CIUPERCI LA CUPTOR

Ingrediente:
8 buc cotlete, 150 g sunculita taraneasca, 150 g cascaval, 2 rosii, 150 sunca praga, unt, 1 l lapte, sare, piper, orez 300 g, legume: 1 morcov, 1 ardei gras, 1 ceapa, 1 cutie ciuperci, verdeata

Preparare:
Cotletele se tin in lapte 1 h, se scurg, se taie pe lung, se ung in interior cu unt, se sareaza, pipereaza.
Se introduce in interior o feliuta sunculita, o felie sunca praga, o felie cascaval si o felie rosie.
Se dau la cuptor 45-50 min. Se face un orez simplu cu legume si ciuperci.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


FRIPTURA DE PORC

Ingrediente:
750 gr. carne de porc pulpa sau muschi, 2-3 linguri unt, piper, 5-6 catei usturoi, sar

Preparare:
Carnea se spala, se curata de eventuale pielite, apoi se taie felii potrivit de groase.
Se ung feliile de carne cu piper, sare si usturoi, apoi se lasa sa stea cel putin o ora cu aceste ingrediente.
Se pot pune ori sa se friga si se stropesc cu unt, ori se pot pune la cuptor cu unt si din cind in cind se stropeste cu untura ei din tava, pina ce va fi bine fripta si rumenita.

POFTA BUNA SI MARE !!!

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


FRIPTURA INABUSITA DE PORC

Ingrediente:
kg carne de porc, 5 linguri de bulion, o cana de orez, 2 catei de usturoi, sare, piper, cimbru, ulei

Preparare:
Se taie carnea cubulete si se prajeste putin in ulei, condimentandu-se cu sare si piper.
Se adauga o jumatate cana de apa, 5 linguri de bulion, cateii de usturoi pisati si putin cimbru si se lasa la fiert inabusit, cu capac.
Separat se fierbe orezul cu sare.
Cand este gata se strecoara si se amesteca cu carnea cu sos pregatita.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


FRIPTURA TARANEASCA DE PORC

Ingrediente:
4 felii muschi de porc, 1 catel de usturoi, 3 linguri ulei, 1 lingura patrunjel tocat, 2 lingurite mustar, sare, piper, 1 lingura de untura.

Preparare:
Se infierbanta intr-o cratita untura cu cele 4 felii de carne.
Nu se acopera cratita.
Se lasa sa se rumeneasca timp de 12 minute pe fiecare parte, se reduce focul si se mai lasa sa clocoteasca incet cam 20 minute.
Intr-o farfurie incalzita cu ulei se taie marunt usturoiul, apoi se amesteca cu mustarul, sare, piper si patrunjelul tocat.
Se toarna sosul in farfurie, se aseaza muschiul si se intoarce in sos; se tine farfuria la cald pe aragaz.
Se scoate grasimea din cratita, se toarna vreo 3-4 linguri de apa calda, apoi se pune peste carne.

POFTA BUNA SI MARE !!!!!

:pupicei: :pupicei: :pupicei:



MUSCHIULET DE PORC CU SOS DE ZMEURA

Ingrediente pentru 4 portii:
- 2- 3 felii de muschiulet pentru fiecare portie
- 2 cartofi mari
- 6 lingurite de gem de zmeura
- 150 grame de smntana
- sare, piper dupa gust
- 50 ml ulei

Preparare:
Se prajesc feliile de muschiulet in ulei si se scot pe o farfurie.
Cartofii se coc in microunde, de curata si se taie felii mai groase.

Sosul: In uleiul ramas de la prajire se pune marmelada, se amesteca bine si apoi se adauga smantana.
Se fierbe la foc mic pana se ingroasa sosul. (de exemplu ca aluatul de la clatite).
Se pun sare si piper dupa gustul fiecaruia.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


PLATOU DE COSTITE DE PORC CU MIERE SI VIN

Ingrediente:
costite de porc, miere, vin, usturoi, piper, ulei de masline

Preparare:
Intr-un bol adanc se amesteca o lingura de miere, o lingura ulei de masline, sare, piper dulce, piper picant (optional) si se amesteca toate aceste ingrediente dupa care se ung bine cu mana costitele si se lasa 10 min.
Se aseaza costitele in cratita, se pune usturoi, vin cam 100 ml, se presara putin patrunjel, se acopera si se dau la cuptor pt 25-30 min, pana devin putin crocante.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:
avatar
STEF30IASI
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 46

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de STEF30IASI Joi Noi 12, 2009 1:09 am

PULPE GATITE IN VAS DE LUT

Ingrediente:
400 g pulpe
100 g ceapa
300 cartofi
2 catei usturoi
2 lingurite de sare
(condimente dupa gust - pentru carne de pui)

Preparare:
Pulpele se presata cu sare cu o ora inainte de a de a le aseza in oala de lut umezita anterior, la care se adauga cartofii taiati in cubulete si ceapa.
Se unge continutul cu usturoiul zdrobit.
Se lasa in cuptor circa 40-50 minute.
In ultimele minute ale procesului ridicati capacul de lut si lasati vasul descoperit pentru ca pulpele sa se rumeneasca.
A nu se folosi ulei.

POFTA BUNA SI MARE !!!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


SARMALE IN FOI DE VARZA

Ingrediente:
500 g carne, 1 bucata varza marisoara, 1 ceasca orez, 3 cepe, 2 linguri bulion de rosii, 2 linguri untura, sare si piper dupa gust

Preparare:
Se ia carne amestecata de porc si de vaca, se da carnea prin masina de tocat, prin sita mijlocie; se amesteca carnea cu orezul ales si spalat, ceapa tocata marunt si usor rumenita in untura, sare si piper.
Se aleg frunze intregi de varza acra (daca sarmalele sint de varza dulce, sau de vita, frunzele se oparesc in apa clocotita, se scot si se racesc), se intind pe masa, se scot cu grija partile groase ale frunzelor si se taie daca sint prea mari.
Se pune tocatura, se infasoara sarmalele si se asaza in cratita in care s-a pus un strat de varza taiata subtire.
Se acopera sarmalele cu varza taiata si se toarna deasupra bulion de rosii, 1 pahar de apa, 2 linguri untura si se lasa sa fiarba inabusit, acoperite cu capac, la foc mic timp de 1 - 2 ore.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


SARMALE IN FOI DE VITA
Ingrediente: 300 g carne porc, 300 g carne vita, 100 g orez, marar, foi de vita, 3 linguri ulei, 5 linguri de bulion pentru sos, 1 litru de bors, sare si piper dupa gust.
Preparare:
Se da carnea prin masina de tocat (sita mijlocie), se amesteca cu orezul spalat cu apa rece, cu marar tocat marunt, cu sare si piper.
Se oparesc foile de vita in apa cu bors, nu prea mult ca sa nu se rupa, se zvanta si li se taie coditele.
Se impacheteaza carnea in frunzele de vita, cu cat vor fi mai mici cu atat vor fi mai gustoase.
Se aseaza sarmalele in cerc intr-un vas pe fundul caruia s-a turnat uleiul si i s-a acoperit fundul cu cateva frunze de vita.
Vasul cu sarmale se umple cu sosul preparat din apa, bors si bulion pana se umple, se lasa la fiert la foc mic cca 80 minute, se completeaza cu apa daca mai trebuie.
Se adauga restul de marar se pun foi de vita pe deasupra si se baga la cuptor pana scad si se rumenesc putin.

POFTA BUNA SI MARE !!!

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


SARMALE DEZBRACATE CU MAMALIGA

Ingrediente:
800g tocata de porc si de vita
bacon afumat
2 cepe marisoare
orez, ulei,
2 oua,
sare, piper,
patrunjel verde, marar,
sos de rosii,
smantana.

Preparare:
Se foloseste carne tocata de porc si de vita si un pic de bacon afumat. La 800 de grame de carne tocate se pun 2 cepe marisoare.
Prajim ceapa in ulei si cind aceasta a capatat acel aspect stralucitor adaugam o cescuta de orez.
Orezul se lasa il las un pic la umflat in apa calduta.
Se amesteca carnea cu ceapa prajita, orezul, 2 oua batute bine, sare, piper si dupa gustul fiecaruia patrunjel verde si marar.
Se pun intr-o tava si se acopera cu sos de rosii amestecat cu un pic de supa de carne.
Le lasam la cuptor cam o ora. Cind sunt aproape gata turnam smantana.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


TIGAIE PICANTA

Ingrediente:
100 g pulpa de porc (antricot, etc)
100 g piept de pui
100 g carnaciori (eventual picanti)
100 g ciuperci proaspete
50 ml ulei de floarea soarelui
1 ardei foarte iute (rosu)
Boia, sare, piper dupa gust
Usturoi (optional)
150 g malai

Preparare:
Se taie carnea cubulete si se prajeste intr-o tigaie cu ulei.
Cand se rumeneste, se adauga ciupercile taiate felii, carnaciorii.
Se adauga ardeiul tocat marunt si, dupa gust, usturoi.
La sfarsit se pun sarea, piperul si boia pentru culoare.
Se serveste pe pat de mamaliga fierbinte cu salata asortata sau de muraturi.

POFTA BUNA SI MARE !!!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


BUDINCA DE CARNE

Ingrediente:
1/2 Kg de carne porc slabă sau mai grasă şi amestecată cu carne de viţel sau piept de pui, 200 g franzelă, 300 ml lapte, 250 ml smântână, 100 g ceapă, 30 g faină, 100 g unt, margarină sau untdelemn, 4 ouă mari, un vârf de cuţit piper, pesmet, sare.
Preparare:
Franzela, taiată în felii, se înmoaie în lapte până când îl absoarbe în intregime.
Ceapa taiată mărunt se căleşte, un minut, în tot untul sau untdelemnul.
Carnea se trece prin maşina de tocat, împreună cu franzela nestoarsă si ceapa calită.
L a tocătură se adaugă smântâna, faina, gălbenuşurile, piperul sau putin cimbru fărâmiţat, o linguriţă cu sare, mărarul sau patrunjelul şi se amestecă bine.
Albuşurile batute spuma se amesteca cu aceasta compozitie, cu telul, prin rasturnare, apoi se adauga intr-o cratita de 2 1/2 l, bine unsa cu margarina solida si tapetata cu pesmet.
Se coace la foc tare, in tava cu apa fierbinte, introdusa din timp la cuptor.
Dupa 30 minute, se poate acoperi, daca se rumeneste prea mult si focul se reduce la mijlociu; se coace circa 60 minute.
Se serveste, fierbinte, cu sos de rosii sau măcriş, cu piure de spanac sau urzici, cu salata de cartofi sau cu alte legume, ca fel doi.
Se poate servi si rece, taiata in felii, cu legume crude sau muraturi.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


TOCHITURA MOLDOVENEASCA

Ingrediente:
500gr. carne proaspata de porc, taiata bucatele mici
4 carnati afumati
150 ml. vin alb
3-4 catei de usturoi zdrobiti
150gr. branza sarata de oaie
3 oua
ulei,cimbru, sare , piper
mamaliga : malai, apa, sare

Preparare:
Intai de toate facem mamaliga care trebuie sa fiarba la foc mic, acoperita 35-40min. . timp in care noi ne ocupam de tochitura.
Intr-o tigaie punem carnea sa se prajeasca/rumeneasca , acoperim cu un capac si lasam pe foc mic 3-4min.
Cand s-a rumenit , adugam vinul, sare, piper, cimbru si usturoiul pisat.Lasam inca 20-25min.
Intre timp, taiem carnati bucati potrivite , ii adugam si pe ei in tigaie. Mai lasam pe foc pana se fac si carnati.
Pastram preparatul la cald.
In alta tigaie facem ouale ochi.
Mamaliga intre timp s-a facut , tochitura-i gata...acum la masa !!!...ahhh, eram sa uit ...se serveste cu gogosari sau castrveti acri...si cu .. ceva vin, ca fara el nu se poate , musa-i sa fie pe masa , ca dupa o asemenea mancare ase de bine se duce...si sincer acum ,ajuta si la digestie !!

Mod de servire: - punem mamaliga in centrul unei farfuri (platou), deasupra ei punem ouale ochii, iar carnea si carnatii de jur imprejur. Radem branza, mai punem si putin piper...si cred ca acum ne putem aseza la masa...

POFTA MARE SI BUNA !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


SANGERETE AFUMAT

Sangerete afumat este o delicatesa de porc mai putin obisnuita.
Acest sangerete afumat trebuie consumat mai repede, este mai pretentios si nu este un preparat care sa se gaseasca obisnuit in comert.
Daca ati mancat vreodata sangerete, chiar sangerete afumat la niste gospodari acasa, intelegeti de ce va spun ca este o delicatesa.

Ingrediente :
300 g carne
300 g slanina porc
300 g sorici
600 g sange
200 g ceapa
mate de porc
sare si piper dupa gust

Mod de preparare :
Se pun la fiert in apa cu sare carnea si soriciul, cand carnea este fiarta se scoate afara .
Soriciul se mai lasa la fiert pana se mai inmoaie, apoi se raceste si se toaca impreuna cu carnea .
Se taie slanina cubulete mici si se pune in sangele strecurat, apoi se adauga carnea tocata si soriciul si se condimenteaza .
Cu compozitia respectiva se umplu mate netede de porc, mai mari, legandu-se cele doua capete in forma de potcoava .
Se introduce sangeretele intr-un vas cu apa fierbinte si se pune la fiert la foc mic, timp de 40-50 minute, dupa care se scoate si se pune in alt vas cu apa rece .
Dupa racire se lasa cateva ore la zvantat, apoi se lasa la fum cateva ore.

POFTA MARE SI BUNA !!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:
avatar
STEF30IASI
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 46

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de STEF30IASI Joi Noi 12, 2009 1:13 am

LEBARVUST

Lebarvurst, leberwurst sau lebar pe romaneste, este unul din preparatele delicioase pe care abea asteptam sa le preparam sau sa le gustam de Craciun.
Lebarvurst sau lebar este un preparat hranitor si sanatos, pe baza de ficat de porc, care se poate prepara sau consuma si cu alte ocazii.
Acest lebarvurst sau lebar nu trebuie pastrat mult, trebuie consumat repede, ceea ce nici nu e greu pentru ca este excelent.

Ingrediente :
500 g ficat de porc
250 g slanina proaspata
200 mg ceapa
4 oua
nucsoara rasa
mate de porc subtiri sau groase dupa preferinta
sare si piper dupa gust

Mod de preparare :
Se curata ficatul de vine, se taie bucati, la fel si slanina .
Se taie ceapa marunt si se pune la calit in untura .
Se toaca totul de doua ori prin masina de tocat (sita mica), adaugandu-se si ouale, pana se obtine o pasta fina .
Se amesteca tocatura cu piper, sare si nucsoara rasa, se framanta si se umplu matele cu ea .
Matele umplute si legate la capete se pun in apa calduta si se fierb 45 minute .
Daca sunt gata se scot in alt vas cu apa rece unde se tin 30 minute, dupa care se sterg si se tin la rece.

POFTA BUNA SI MARE !!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:


CIGHIR ( DROB DE ORGANE )

Ingrediente:
500 gr maruntaie de la un miel: plamin, ficat, inima si bucatele de carne de miel grase de la burta, 2-3 oua , o lingura smintina, 2-3 legaturi ceapa verde, patrunjel, marar, sare, piper, 1 lingura untura, o felie piine muiata, prapurul intreg de la un miel, un paharel de coniac
Mod de preparare:
Se fierb maruntaiele in citeva clocote.
Se dau carnurile prin masina de tocat impreuna cu ceapa, verdeata, piinea, iar ficatul si rinichii se taie cuburi.
Se amesteca cu ouale, smintina, sare piper, verdeata si un paharel mic coniac. Se unge o tava (ca de cozonac) cu untura.
Se intinde prapurul care a fost spalat bine in mai multe ape.
Trebuie ca grasimea lui sa fie spre umplutura.
Se aseaza umplututa si deasupra se dau marginile prapurului ca un plic.
Se unge cu putina untura si se da la cuptor cam o ora. Se serveste dupa ce s-a mai racorit.
Se taie felii. Se poate servi cald sau rece, cu salata verde.

POFTA BUNA SI MARE !!!!

[Trebuie sa fiti înscris şi conectat pentru a vedea această imagine]

:pupicei: :pupicei: :pupicei:
avatar
STEF30IASI
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 46

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de elena Joi Noi 12, 2009 1:23 am

dupa tochitura si sarmale salivez....abia astept sa taiem porcul la craciun...
elena
elena
Mamica cocheta
Mamica cocheta


Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de celina74 Joi Noi 12, 2009 1:39 am

Stef ,multumim pt retete ... mie imi sunt de folos ...eu nu prea stiam sa fac tochitura...cred ca nu o sa astept pana la Craciun sa o fac..deja nu mai pot de pofta :gaina danseaza
celina74
celina74
Mamica de cariera
Mamica de cariera

Varsta : 49

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de teodoraion Joi Noi 12, 2009 2:13 am

wooww stef..inchit in sec...multumim ..postati aici tot ce aveti ca eu sa stiti ca probez
teodoraion
teodoraion
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 41
Joburi/Distractii : cititul...credinta..copilasii :)

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de Maria Joi Noi 12, 2009 4:24 am

bune retete...mai asteptam..
Maria
Maria
Administrator
Administrator


Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de mona_mami Joi Noi 12, 2009 4:28 am

deja simt miros de Craciun!!
:coronita de cr :cizmulita de c :glob rosu mare

si pe mosul cu cadouri!
:mos craciun ar :mos craciun ar :mos craciun ar
mona_mami
mona_mami
Mamica cocheta
Mamica cocheta


Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de STEF30IASI Joi Noi 12, 2009 9:51 pm

mie imi miroase a fripturica la cuptor ...... :pupicei: Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 377534


:bradut verde c :bradut verde c :bradut verde c
avatar
STEF30IASI
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 46

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de paul_A Joi Noi 12, 2009 9:52 pm

mie imi miroase a de toate ce ai scris tu aici...imi ploua in gura... :papa:
paul_A
paul_A
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 38
Joburi/Distractii : mamy - full time

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de teodoraion Vin Noi 13, 2009 12:08 am

eu sunt innebunita dupa tot ce inseamna porc..as manca sorici pana mor de greata..si ureche si de toateeeee
teodoraion
teodoraion
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 41
Joburi/Distractii : cititul...credinta..copilasii :)

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de STEF30IASI Vin Noi 13, 2009 12:19 am

si mie imi place soriciul ........immmmm , chiar mi-ati facut pofta si nu am de unde sa iau ....inca ...
:papa: :papa: :papa: :papa:


Ultima editare efectuata de catre STEF30IASI in Lun Feb 08, 2010 5:23 am, editata de 1 ori
avatar
STEF30IASI
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 46

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de mona_mami Vin Noi 13, 2009 12:25 am

ce pofte aveti fetelor!!!!! oare ??? ............... aveti ochisori????? sau sunteti mari pofticioase?
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 377534 Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 377534 Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 377534
mona_mami
mona_mami
Mamica cocheta
Mamica cocheta


Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de theodora Vin Noi 13, 2009 1:36 am

Dar sarmalutele ce bine mai arata!!!! :pisicuta: :pisicuta:
theodora
theodora
Mamica eleganta
Mamica eleganta

Varsta : 48

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de teodoraion Vin Noi 13, 2009 1:38 am

la cat sunt de pofticioasa mona ar fi trebuit sa am vreo 5 copii pana acum Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 199844
teodoraion
teodoraion
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 41
Joburi/Distractii : cititul...credinta..copilasii :)

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de macoveianca Vin Noi 13, 2009 4:59 pm

fetelorrrrrrrrrrrrrrrrrr!!! Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 16974 Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 16974 Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 16974 :nor cu ploaie: asa e la mine in gura
dar e super ,avem multe de invatat :floricica roz:
macoveianca
macoveianca
Mamica rafinata
Mamica rafinata

Varsta : 49

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de amalia-carmen Mar Dec 01, 2009 4:51 am

VAI DE SILUETA NOASTRA!
amalia-carmen
amalia-carmen
Mamica de cariera
Mamica de cariera

Varsta : 52

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de mona_mami Mier Dec 02, 2009 4:36 am

fetelor .... mai lasati soricii!! e post! Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 377534
mona_mami
mona_mami
Mamica cocheta
Mamica cocheta


Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de paul_A Mier Dec 02, 2009 2:19 pm

hmmm Ioana, mi-ai adus aminte de sorici...abia astept sa taiem porcul Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 377534
Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 85035
paul_A
paul_A
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 38
Joburi/Distractii : mamy - full time

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de mona_mami Mier Dec 02, 2009 2:21 pm

hei ... carnivorelor!!! Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 377534
mona_mami
mona_mami
Mamica cocheta
Mamica cocheta


Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de buburuza Mier Dec 02, 2009 2:43 pm

si eu trebuie sa-mi fac drum pe la rude cand vor taia porcul ca ma gandesc la o bucata de sorici de asta vara.
buburuza
buburuza
Mamica rafinata
Mamica rafinata

Varsta : 43

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de paul_A Joi Dec 03, 2009 12:58 pm

pai vii pe la noi :pupicei:
paul_A
paul_A
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 38
Joburi/Distractii : mamy - full time

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de STEF30IASI Mar Dec 08, 2009 12:25 am

sorici , sorici ...si eu vreau ...... :pupicei: :pupicei: :pupicei:


cine are , cine da ...sorici ??? :pupicei: :pupicei: :pupicei:

[Trebuie sa fiti inscris si conectat pentru a vedea acest link]
avatar
STEF30IASI
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 46

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de sandy Mar Dec 08, 2009 12:55 am

mamaaaa....ca bine arata totul....mi-e pofta...sunt o pofticioasa,si de ce imi este pofta ,imi fac mereu...m-ai pus pe treaba Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna 377534 :doctor:
cam asa va fi dupa ce voi manca ...totul...am glumit :zambet larg:
sandy
sandy
Mamica cocheta
Mamica cocheta

Varsta : 39
Joburi/Distractii : mamica-acest fapt de a fi mamik

Sus In jos

Retete Traditionale  de Sarbatorile de Iarna Empty Re: Retete Traditionale de Sarbatorile de Iarna

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 1 din 3 1, 2, 3  Urmatorul

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum